Cu si despre noi. Pentru aceia care nu sunt ca noi

Call me crazy, dar imi place la nebunie sa ma plang intr-una ca nimic nu e corect, ca toate lucrurile rele care se pot intampla pe lume mi se vor intampla mie, ca profii-s rai si ca nu au o viata de trait, asa ca isi fac o ocupatie din a ne da noua ocupatii stupide, ca bibliografia e prea stufoasa, ca nu-stiu-care curs e plictisitor si irelevant, ca nu am niciodata timp, ca mi-e somn, ca iarasi nu mai am cafea si apa si tre' sa merg in Carrefour si sa pierd 50 de ore la casa, ca eu m-am saturat sa ma trezesc la 8 in fiecare zi, ca nu mai vine odata weekendu' ala nenorocit, ca miroase urat in camera, ca administratoru' e absurd si ca m-am saturat sa aud Richard Clayderman de fiecare data cand merg sa platesc caminu' , ca vecina de la 424 are vocea mult prea stridenta, ca la Curtea Berarilor nu sunt niciodata mese libere, ca iar au scumpit astia de la CFR biletele, ca toate cluburile din Regie-s naspa si ca toate locurile in care merita sa mergi sunt prea departe, ca ar trebui sa avem transport de noapte in Bucuresti, ca iarasi stau o eternitate la decanat sa-mi decontez abonamentu' la Ratb, ca nimeni nu ma intelege, ca nimeni nu ma asculta si ca nimanui nu-i pasa, ca nu inteleg nimic din xerox-urile astea nenorocite, ca iarasi dau bani pe carti, ca imi bate soarele direct in nas in fiecare dimineata, ca iarna e prea frig si vara e prea cald, ca ninge la Polul Nord, ca iau mereu cele mai proaste decizii, ca iar avem sedinta la ONG, ca numai fumatorii sunt sociabili si eu nu fumez si, deci, eu cum pana mea mai socializez?

Imi place sa conving oamenii ca invatamantul la zi ar trebui desfiintat, pentru ca toamna e deprimanta si lipseste motivatia, iarna e prea frig si prea crud sa mergi la facultate, primavara e prea frumoasa vremea ca sa ramana nebagata in seama, si o plimbare in Parcul Carol le da fum in nas tuturor cursurilor despre tehnica detaliului la Balzac, despre antropologia simturilor, despre a 2-a mutare consonantica din limba germana. Despre cursurile pe timp de vara, inutil sa mai spun ceva, stim prea bine cat de dureroase sunt.

Imi place sa fie sesiune si sa aud pe hol vaietele si blestemele si promisiunile si amenintarile unui student suparat si beat, imi place sa mananc numai rahaturi toata luna si sa ma plang apoi de dureri de stomac, imi place cand raman fara bani si mananc covrigi si zacusca o saptamana. Ador sa-mi amintesc cat de tampita am fost sa las totul pe ultimul moment, doar ca sa am motiv de panica. Si sa repet faza la nesfarsit, ca si cum nu mi-as fi dat seama niciodata seama ca-s tampita cand fac asta. Nu cred ca exista un om mai sincer si, in acelasi timp, mai putin realist, decat un student care spune "De maine nu mai beau, nu mai stau pe Facebook, nu mai fumez, nu mai mananc prostii si nu mai beau apa in timpul mesei. Si ma apuc si de invatat!" Si-mi place sa ma invart printre studenti, sa-i vad cum adorm la cursuri, sau cum habar n-au, sau cum - dimpotriva- sunt convinsi ca le stiu pe toate. Imi place sa ma uit la ei si sa stiu ca se gandesc la cum trebuie sa-si cumpere deodorant, la cat e viata de nasoala, la cat de beti au fost in weekend, la orice, mai putin la nenorocitu' ala de Walter Scott pe care-l pupa Iordache in fund de 20 de minute incoace pentru influenta de necontestat pe care a avut-o asupra romanelor istorice din secolul XIX. Imi plac studentii pentru ca-s multilateral dezvoltati, usor labili si foarte imprevizibili. Imi place 601, mirosul fiecarui anotimp din campus, fumul de tigara de pe hol, chistoacele din conservele de mazare de langa usile prost antifonate.

Imi place ca nu-s din Bucuresti si am ocazia sa traiesc toate astea! Pe cuvant de student ca imi place de mor sa fiu studenta!

Si mor cand vad cum totul, dar absolut totul, isi pierde farmecul atunci cand intru la toaleta si vad un OB neinfasurat in hartie care troneaza in mijlocul cabinei, sau un rahat imprastiat pe tot vasul, sau o flegma care se scurge pe faianta, sau ghemotoace de par care infunda scurgerea la dusuri, sau armate intregi de gandaci care ies de la ghena pentru ca un dobitoc a uitat sa inchida usa.
Mor de ciuda weekend de weekend, cand femeia de serviciu e libera si iese adevarul romanesc la suprafata. Si weekend de weekend dau nas in nas cu cateva minute sumbre in care singuru' meu gand e "Fir-ati ai naiba de studenti frustrati si nesimtiti!"

Da' -i OK, ba...

later edit : here's to all of us! Pentru ca si pana si bestiile din noi merita un imn al lor!

Pai se poate?

O fasie de asfalt, accept. O masina neagra si bengoasa, accept. O pitipoanca, accept si asa. Accept pana si existenta lui Goblin. Da' chiar asa sa arda barurile, ma?
Nu stiu daca v-ati uitat la stiri si nu stiu daca va pasa, dar Vama are cu 2 baruri mai putin. Not because of apples, ci pentru ca au ars din temelii saracele Expirat si Spice :-<
Vamaioti [ si alti doritori, of course] , un minut de reculegere!? :D





P.S. N-a fost nicio victima, in afara de bietele scaune si panze dragute din interior...

Mare e Gradina...

Bai!

Cred ca pana la ora actuala e clar pentru toata lumea ca pe mine nu ma intereseaza mondenitatile. Totusi, cu ditamai sacosa de dezinteres in spate, dau uneori de vesti ( noi,vechi, foarte vechi, prea vechi sa li se mai acorde atentie) care imi dau sah.

Par example :

Va propun un exercitiu simplu : sa ne imaginam ca pe lumea asta ar exista 2xMonica (fosta) Columbeanu sau 2xPSD sau 2xCecredetivoicaemairidicolpepamant! Ati putea trai cu gandul asta?
Dar daca, sa zicem, ne-am confrunta cu o ecuatie de tip 2xOana Zavoranu=p? Ce s-ar intampla atunci? Faceti-va o imagine cat mai clara, ca sa aveti termen de comparatie atunci cand/daca Querida isi va vedea visul cu ochii.
Care vis si care-i treaba?
Mi-am amintit ca once upon a time, cand eram la metrou, am citit ziarul Click din mana unei doamne. Si nenorocitul ala de ziar ma anunta pe mine ca Oana Zavoranu are de gand sa se cloneze. Si nu doar pe ea, ci si pe motanul ei, Marty.
Nu comentez! Lesne de inteles de ce. Am vrut numai sa impartasesc cu voi aceasta imensitate! Acuma, na... Nu stiu cat o fi de veche dorinta asta a ei ( veche e clar, daca am citit eu despre ea cand eram in metrou), dar in materie de stupiditate duce vreo cateva secole in spate, ca sa zic asa...

Saaaaaau, mai aflu uneori de personalitati de-astea notorii.

Tot auzeam intr-un timp de pe buzele tuturor un nume falnic, ca o cioara: Andreea Tonciu. Si ma simteam prost ca nu stiam despre ce e vorba. Asa ca m-am interesat. Believe it or not, m-am interesat!

Andreea Tonciu se dezbraca des! In public! Andreea Tonciu este o fosta : fosta prezentatoare goala de la rubrica Vremea din Libertatea, fosta iubita a lu’ Pul(h)an [ si nu, habar n-am cine este Pulhan], fosta asistenta a lu’ Bahmu. Urmand cursul firesc al ratiunii, am putea conchide ca Andreea Tonciu “ nu este” in societatea romaneasca. Vrea sa fie, saraca, dar nu poate. Asa ca se dezbraca, in speranta ca va fi candva.
Cu sufletul plin de scepticism va anunt ca duduia asta si-a inceput cariera [ !? ] la ziarul Libertatea, prezicand vremea dezbracata. Apoi a fost remarcata de celebra Bahmu' si recrutata la Kanal D. Bahmu' i-a facut vant, avertizand poporul ca Tonciu este " o parasuta proasta, cu nasul mare si fitoasa". Deiutza a replicat, dandu-i moderatoarei ceea ce Teo [ de la Cafe Deko ] numeste "solutia finala in Romania " : "Asta-i viata! "

Fascinant

Sa va mai spun? Ca si-a tatuat glezna [ WOW! ] , ca si-a marit buzele, ca a primit un ceas DA HAUR de la nu-stiu-ce-rahat-de-fotbalist? Ca masoara 1.75 si cantareste 51kg? Ca s-a pupat insistent cu papadia de Sanziana [ n.r. e vorba despre Sanziana Buruiana] ca sa "redirectioneze privirile barbare ale unor masculi care le asupreau feminitatea" ?
In prezent, Andreea este tare fericita! Isi dorea "un barbat cu suflet sensibil" si l-a gasit in persoana lu' Mitea [ fotbalist si el ] . Se vor casatori la anu' si vor copii, un caine alb si o casa cu flori pe pervaz, probabil.

"Nu ma veti mai vedea la televizor, pe podiumuri. Renunt la tot pentru Nicolae. El este dragostea vietii mele, viitorul meu. Sunt dispusa sa fac orice pentru fericirea lui.."

In continuare nu sunt un fan al mondenitatilor! Doar ca atunci cand sunt in sah, simt nevoia sa ma consult si cu altii [ voi, in situatia de fata ] . Ei, genul asta de oameni [ a se citi divele, jurnalistii care le redacteaza biografiile si idiotii ca mine care mai pierd cate un minut/o ora/3 zile/o viata citindu-le ] ma pun pe mine in sah mat. Pur si simplu, nu pot sa-mi dau un raspuns la urmatoarea intrebare : What the fuck!?

Cum se gateste un eseu romanesc

" Se ia o idee ( din gradina proprie? - cine n-are idei?- sau inspirata din magazinele de idei, adica eseurile occidentale), se plamadeste cu relatii pana se lateste departe de vreun sens adecvat, se amesteca din gros cu referinte de profunzime- Hegel, Heidegger ( de preferinta negandu-l ) , Saint-Exupery, Goethe, Nietzsche, Pascal etc., plus unul sau doi autori necunoscuti ( mai bine medievali ca au nume latinesti), se prizareste si cate un roman cu nume bun, ca Parvan, Neagoe, Noica, Brancusi si undeva, strecurat cu insignifianta, autorul care a insuflat ideea " profunda" a eseului. Se cufunda totul intr-o baie de stil romanesc, iscodind cuvinte nascute moarte si fara simt al limbii, se presara din belsug marile legume ca: demonic, extaz, mit, mitic, baroc, eros, asceza, simbol, esenta, complex, existenta etc. - cu sau fara majuscula- si se asezoneaza cu cate un cuvant grecesc silabisit din biblioteca, total inutil fiindca niciunul din cititori nu stie atatea greaca incat sa-l corecteze. Merge si ceva latinesc, dar nu e asa de " adanc" . "


Nu am scris eu textul, ii apartine unui anume Alexandru Dragomir si l-am gasit intr-o carte de-aia cu tips on essay writing- some English stuff. Pur si simplu, citindu-l, am recunoscut prototipul studentilor de la facultatea mea ( sau hai, ca sa nu generalizez in necunostinta de cauza, de la specializarea mea) .
L-am pus aici ca sa aveti un model de "ASA NU!!!" in cazul in care vreodata vreunul din voi va simti nevoia sa scrie un eseu.
Credeti-ma, caci vorbesc din experienta si din pura saturatie: asa nu! E plicticos si e pierdere de timp. Pentru ca nimeni, nici macar un prof/ asistent/ lector nu va asculta, daramite sa mai si aprecieze vreo farama din toata scremerea voastra.

Letter of recommendation

To whom it may concern:

Eu sunt, de ingrijorator de multe ori in viata, rautacioasa si egocentrista. Sunt al naibii de impulsiva si incisiva si imposibila. Am zile in care sunt infiorator de plictisitoare, am zile in care simt nevoia sa urlu doar ca sa dau afara aerul din plamani. Judec foarte aspru si de mii de ori nefondat. Nu am strop de rabdare, dar am o tona de intuitie de care nu ascult. Sunt mai naiva decat o rata si mai impiedicata decat un urs. Habar n-am sa-mi asortez imbracamintea si imi pun prea multe sperante in oameni. Stiu ca e posibil sa nu intalnesc numai privighetori si ciocarlii pe drum, stiu ca sunt in stare sa gresesc de 70 de ori intr-o ora. Mint atunci cand mi-e rusine de ce am facut/ spus. Mananc cand sunt suparata si iau, in majoritatea cazurilor, decizia gresita. Stiu sa indrept boacanele pe care le fac, dar raman mereu cu un ditamai regretu' care mi se agata, ca in desenele animate, de picior in mod insistent.
To sum it up, I play it all wrong!

Dar.

Nu sustin ca as fi din miere si zahar, nu ma autoproclam monument de altruism. N-am scris in niciun oracol ca as fi maleabila si rabdatoare si nu ma angajez niciodata sa fac un lucru practic pentru cineva din cauza ca stiu ca neindemanarea mea ar putea enerva multe persoane. Nu ma supar cand sunt dezamagita pentru ca stiu ca-s naiva. Nu imi cumpar haine prea colorate ca sa nu fiu ridicola. Nu etalez niciun dram de piosenie si de buna purtare si incerc, pe cat posibil, sa fiu sincera macar cu mine insami.
Stiu ce sunt si stiu ce nu pot. Si nu las pe nimeni sa creada ca sunt vreo stea singulara in galaxie. Ma comport ca mine insami, desi stiu ca multa lume e contrariata de mine insami. De ce? Pentru ca mi se pare obositor, alarmant si injositor sa-mi "crosetez" periodic o noua personalitate, care sa incapa pe pretentiile " lumii" .

Si, in case you care, cred ca toti ar trebui sa facem la fel. E inutil si e ridicol si e enervant si e dezarmant sa pozam in persoana care credem noi, sau cine stie ce indivizi din imediata noastra apropiere ( din Dumnezeu stie ce motive) ca ar trebui sa fim. Nu! Asa nu! Really now...
Nu incerc sa scriu o treaba care sa tipe a " Nu va schimbati nicicand! Ramaneti mereu mici si confuzi!" Nu... Incerc sa scriu o treaba care va spune " Nu va prefaceti nicicand ca v-ati schimbat! E aiurea si e de rau augur. Nu va dati rotunzi si nu va scremeti! "

Daca v-ati nascut oameni, fiti oameni si nu facaturi in talciocul social.

Zic!

Yours truly,
Andra