Încep astfel,

am plecat incă de joi în Bucureşti; astăzi este marţi... şi se pare că zilele astea nu s-au scurs, mai degrab' mi s-au unduit de la călcâie pană-n creştet, mă împresoară cu forţa şi promptitudinea unui conquistador vechi, când blazat şi aparent emaciat, când insurmontabil, mască extatică, abrutizată, dispusă întotdeauna a pune rămăşag pe ceea ce se numeşte persiflare, într-un paradis taxinomic. Suficient timp cât sa-mi formeze în minte ideea unei metamorfoze iminente, inconştiente şi de o langoare obstinată: o să devin intrucâtva agresivă, oarece impertinentă, purtată mereu de o grabă voalată, deseori cu un ton sentenţios, deloc imuabilă, subjugată de un mimetism ambivalent, o să învăţ prea multe ca să mă mai las îmbătată de sarabanda lui colorată( a Bucureştiului ăstuia). " Dar, dintr-un spirit viclean de contradicţie, amestec de teamă şi de bun simţ revoltat, trebuia să mă dezic de revelaţia mea, să distrug universul din care întrevăzusem câteva crâmpeie."

Şi pentru că mare parte din cei care postează aici au vorbit deja despre camera intimă, comoară dintr-un sipet, în care li se va scurge viaţa de acum încolo, iată-ma şi pe mine, o fac acum.

În fiece zi, mă aşteapă o cameră la etajul 13 al unui bloc, cu o sofa în nişte culori quasi indicibile, se vrea a fi o intretăiere de verde livid, maro, gri, şi o alta, de aceeastă dată indubitabil verde-aguridă, cu structură de in-folio. Pecetea camerei este, precum spunea tatăl meu, o armonică maro. Absolut, nu importă ziua, căci se întâmplă întotdeauna, ca nişte fluturi fixaţi cu ace sub o sticlă volatilă, aud zgomotul declamator al tramvaiului, cu rol de temporizator, spun eu, cu drept de măsurare a existenţialismului din noi, spune Costin.

Am vorbit de rău, astăzi, Bucureştiul, are şi multe părţi faste, în schimb, despre care am să vă spun altădată. Numai bine!



Scorpions- Eye to eye
Asculta mai multe audio Muzica