Xmas TM

Hmm, frumos mediu de meditare un coleg de cameră sparge capete in Call of Duty Modern Warfare 2, celălalt ascultă Mărgineanu, bine, bine activitatea oficială e ca învață la matematică, cel de-al treilea stă in pat cu foile în față cu o expresie pierdută pe față și intră și iese intermitent in stadiu de conștiență întrebând detașat complet cât e ceasul. E târziu, cât să fie. Mă gândeam să încep cu my grumpy old self, cu lipsă de chef pentru blog dar sigur ar sări 3 care să mă acuze că mă cred mai șmecher ca blogu, aș fi putut la fel de bine să încep legându-mă de nenumăratele detalii legate de profi și de facultate care ar stârni 3-4 râsete dar deja simt că le-am spus de prea multe ori în persoană și un copy-paste în format electronic ar fi mai lipsit de gust decât porția de cartofi de la Spring Time.
A venit un alt Crăciun la fel de aglomerat ca cel dinaintea lui, polulat de oameni atrași de chestii sclipitoare și dulciuri sub forma unor iepurași cu coarne de cerb și clopot de vacă (hei măcar economisim bani, merge și de Crăciun și de Paște) că doar nu contează ce ai luat sau cât de mult te-ai gândit la ce ai luat ci cât de mulți bani ai cheltuit pentru cadoul. Porcării la suprapreț pe care our average bucureștean grăbit le va lua în drum spre metrou sperând că ajunge acasă la timp pentru meci. Bine recunosc că sărind peste astea și figurinele din tablă de la Cărturești care

costă cât greutatea lor în aur, prin Cișmigiu mai găsești niște gingerbread men la 3 lei destul de simpatici dar tot o să ajungi să le iei alor tăi o cană cu #1 Mom&Dad pe care să o pună în raft alături de celelalte 20 pe care deja le-au primit din anii anteriori. Deci și dacă ai răbdare tot nu găsești nimic. De ce? Pentru că lumea vrea nimic, sau la forma lui de plural nimicuri. Se vând, deci prietenii noștrii bișnițari vor veni în fiecare an cu aceeași marfa (probabil chiar marfă de anul trecut dar la preț mai mare, că doar trebuie să mănânce și ei de pe platouri făcute integral din aur). Datul cadourilor nu mai e deloc un gest frumos, e o necesitate, o formalitate. E devenit echivalentul unui salut "Crăciun fericit, uite un cadou", nu cadoul, un cadou, pe care aș putea la fel de bine să-l dau la 10 oameni știind că o să se bucure la fel de el sau mai deloc ținând cont ca dupa 19 ani de viață te obișnuiești deja cu ideea că puloverul cu ren va veni deci deja te gândești că ți se cuvine, e dreptul tău la avea un nimic, care nu te ajută dar fără de care viața ta ar fi un calvar pentru că te gândești că persoana care nu ți la cumpărat e cu mult sub persoana care a stat 5 min în fața standului din fața blocului.
Până și bradul de crăciun acum nu e suficient de hardcore decât dacă are suficiente lumini cât să facă din noapte zi. Toate compensările astea sunt rezultate directe ale faptului ca oamenii nu cred în crăciun, oamenii fac ce le-au spus cei dinaintea lor să facă, nu-și mai pun întrebări. De ce îi dau eu cadou lu X-ulescu? Răspuns public, de ce nu , e crăciun. Ar trebui să-i dai pentru că îți pasă, de fapt dacă chiar îți pasă nu ar trebui neapărat să aștepți crăciunul, ai putea foarte bine să i-l dai în iulie, singura problemă ar fi că n-ai mai găsi hârtie de împachetat cu reni.
Bine lăsând caodurile de o parte, hai să vorbim despre cum ne unește crăciunul și de aici iese întrebarea mea, chiar ai nevoie de ditamai pomu pe care ai stat o după amiază și ceva să-l decorezi în casă ca să faci lumea să vină la tine în casă. Nu oameni buni, un copac nu e un bun substitut pentru conversație, va trebui să vorbiți cu oamenii aia și de altceva decât cât de tare e pomul tău sau despre cum nu se aprinde luminița verde de lângă ghirlanda roșie.
Ok mai aduc completări și în funcție de cum comentați and now leave me alone, mi-e somn. Hmmm hai să fiu și eu în temă cu sărbătorile: Die in a fireplace!